Onestitate, incredere si autenticitate.
Caută
  • Bogdan Oprea

Onestitate, incredere si autenticitate.

Sunt valori importante pentru fiecare din noi si ele stau la baza proiectului pe care vrem sa il construim. Mai mult decat atat, ele reprezinta fundatia pe care se pot dezvolta relatiile valoroase dintre oameni. Acum totul evolueaza rapid, totul se schimba de la o zi la alta, cu totii avem nevoie de oameni pe care sa stim ca putem conta, in care sa putem avea incredere. Spre deosebire de acum 10 ani, oamenii conteaza astazi mai mult decat un nume sau un brand cunoscut.

Astazi conexiunile si oportunitatile de a creste, de a evolua ca echipa, proiect sau companie pornesc de la oameni, iar acesti oameni vor la randul lor un plus de autenticitate in viata lor, un plus de valoare. In fiecare discutie pe care am avut-o in ultima vreme, am observat cat de mult s-a schimbat perspectiva oamenilor. Au inceput sa dispara abordarile bazate pe control sau frica, au inceput sa cada mastile care erau atat de bine utilizate acum multi ani.. oamenii simt ca pot mai mult, simt ca totul se poate realiza altfel, intr-un mod mult mai frumos, mai autentic.

Engage. Empower. Connect. Ne-am gandit la rolul nostru si la ce reprezinta activitatea noastra si putem spune ca aceste 3 cuvinte reprezinta cel mai bine ce intentionam sa realizam, in fata partenerilor nostri, a colaboratorilor nostri si, de fapt, in fata oamenilor.



It's all about Engaging People – Empowering People – Connecting People

356 afișare
CONTACT

Bulevardul Dimitrie Pompeiu, Nr. 8, București, România

Mindspace etaj 6

​​

Tel: +40731.037.900

 

bogdan.oprea@aventurine.ro

ileana.vidis@aventurine.ro​

  • LinkedIn Social Icon
  • Facebook Social Icon

© 2019 by AVENTURINE