Caută
  • codrut6

Managementul schimbarii - cum facem sa functioneze pentru noi si angajatii nostri

de Ioana Gheorghe Totul in jur se schimba, dar businessul trebuie sa isi vada de drum

Perioada pe care o traversam este fara precedent in istoria fiecaruia dintre noi. Ceea ce ni se intampla zilele acestea are un impact puternic asupra rutinei noastre, asupra felului in care ne obisnuiseram sa desfasuram activitatile de zi cu zi. De pe o zi pe alta, ne-am vazut nevoiti sa ne redefinim stilul de viata, sa schimbam din temelii activitatea de business si sa cream noi strategii si proceduri prin care task-urile sa fie duse la bun sfarsit, cautand, de asemenea, si modalitati prin care sa ne ajutam angajatii sa se simta in siguranta in noul context.

Programele de satisfactie a angajatilor si cele de consolidare a echipelor arata cu totul altfel acum, iar fiecare echipa incearca sa isi gaseasca un nou ritm, precum si solutii dintre cele mai diverse pentru a ramane aproape si la fel de unita – de la call-uri informale in timpul „pauzei” de cafea la provocari si proiecte pentru copii.

Cu toate acestea, multi dintre noi resimtim socurile distantarii sociale si temerile legate de sanatatea noastra si a celor dragi, ne facem griji in legatura cu siguranta locului de munca, ne intrebam ce ne rezerva viitorul, iar starea de bine ne este afectata, sub o forma sau alta.

Daca intr-o situatie obisnuita resursele venite din partea organizatiei, a colegilor si programele implementate de HR sunt suficiente pentru o stare de bine a angajatului, in noul context lucrurile arata diferit, iar programele traditionale de well-being nu mai sunt actuale - sunt mai greu de implementat si nu mai sunt adaptate la nevoile angajatilor si la situatia curenta.

Cum ne ajutam angajatii sa ramana conectati si productivi

O solutie alternativa in acest moment poate fi consilierea psihologica. Programul de consiliere este un cadru in care persoana poate sa isi exprime temerile, sa gaseasca sprijin emotional, sa se repozitioneze acolo unde cazul, sa se auto-regleze, sa tempereze emotiile negative si sa gestioneze cat mai bine si mai usor ceea ce se intampla in viata sa.

Consilierea psihologica poate avea divese structuri, iar o varianta poate fi impartirea sedintelor in 2 etape – constientizarea si identificarea actiunilor pe care le putem face pentru a gestiona cat mai bine noul context.

Fiecare dintre noi reactioneaza diferit in fata situatiilor stresante si a momentelor de tensiune.

Raspunsul nostru poate fi influentat de istoricul nostru, de valori, temperament, de comunitatea din care facem parte, de rolul nostru in ea si nu numai. Des intalnite sunt emotiile precum anxietatea, tristetea, furia, dezamagirea. Ne putem simti confuzi, incordati, usor iritabili; putem avea dificultati de concentrare sau somn, dureri de cap, etc.

Anxietatea este un raspuns normal la situatii stresante si poate aduce beneficii adaptative in multe momente. Cu toate acestea, in situatii de stres si incertitudine prelungita putem intra intr-o spirala a anxietatii care ne scapa de sub control. In acest caz, ea nu ne mai este de ajutor, ba chiar ne saboteaza. De aceea, sunt necesare identificarea acestui stadiu si reglarea emotiilor, astfel incat sa ne putem continua activitatea.

Cum ne „calibram” mintea pentru a ramane fermi pe pozitii

Prima etapa, cea de constientizare, presupune exercitii si discutii prin care clientul sa intre in contact cu emotiile si sentimentele sale, sa le poata numi si recunoaste. Odata identificate emotiile, ne putem uita la factorii care declanseaza, intretin sau amplifica aceste stari afective si, acolo unde este posibil, gasirea unor metode pentru limitarea sau eliminarea acestora.

O a doua etapa a consilierii presupune discutii, excercitii, jocuri de rol si sfaturi prin care clientul sa poate identifica o serie de actiuni pe care le poate face pentru a gestiona cat mai bine emotiile si noul context de viata. Desi fiecare dintre noi avem nevoi diferite si retetele de succes nu sunt standardizate, exista o serie de directii generale ce pot fi urmate si adaptate intr-un program de consiliere.

Unul dintre cele mai importante aspecte este concentrarea pe ceea ce este in control nostru.

Sunt o multime de lucruri pe care nu le putem controla in aceasta situatie. Spre exemplu, nu stim si nu tine de noi cat va dura acesta pandemie, cum se poarta alti oameni si ce se intampla in comunitatile noastre. Insa putem controla impactul pe care aceste schimbari le au asupra noastra, precum si felul in care decurge ziua, modul in care ne organizam noul program si in care ne impartim timpul in avantajul nostru. Pe toate acestea trebuie sa ne concentram.

Unul dintre exercitiile propuse in aceasta etapa consta in identificarea situatiilor in care clientul poate prelua controlul si stabilirea unor solutii, a unui plan de actiune. Acolo unde nu poate face nimic, clientul este ajutat sa indeparteze aceste ganduri pe cat posibil.

Limitarea stirilor si a informatiilor care ne adancesc trairile negative, construirea unei rutine zilnice, conectarea cu cei dragi si un program de exercitii fizice si de relaxare sunt si ele de ajutor. De aceea, clientul va fi sustinut in a gasi o forma prin care sa poata adopta si dezvolta aceste comportamente sanatoase.

Canalizand emotiile in mod constructiv, cultivam productivitatea

Desi aceste directii generale ne dezvaluie o parte din ceea ce se intampla in cadrul unei sedinte de consiliere, cel mai important aspect ramane totusi prezenta unei persoane care ne poate asculta, ghida si sustine emotional, care ne poate ajuta sa recunoastem si sa integram emotiile traite si sa ne adaptam noii situatii.

In noul context de business, beneficiile si ajutorul pe care companiile il ofera angajatilor sai vor fi adaptate astfel incat sa aduca plus valoare, sa le mentina starea de bine si sa ii ajute in a gestiona noile provocari. In acest sens, sprijinul emotional pe care consilierea psihologica il ofera este de un real ajutor in traversarea acestei perioade dificile.

In acelasi timp, impactul noii crize se resimte acut in cazul multor companii, care se vad nevoite sa faca disponibilizari. Pentru acestea, serviciile de outplacement si consiliere psihologica oferite celor ce parasesc compania pot fi un adevarat sprijin in gestionarea emotiilor si a perioadei atat de complicate.

Desi este o etapa dificila, iar business-urile arata diferit fata de cum aratau cu doar doua saptamani in urma, un lucru ramane constant – cele mai importante resurse ale companiei sunt oamenii, iar starea lor de bine influenteaza in mod direct in performanta si, implicit, rezultatele companiei. De aceea, in vremuri de restriste, trebuie sa pretuim oamenii si sa le oferim, pe cat posibil, resursele de care au nevoie pentru a naviga aceste ape tulburi.

119 afișare
CONTACT

Bulevardul Dimitrie Pompeiu, Nr. 8, București, România

Mindspace etaj 6

​​

Tel: +40731.037.900

 

bogdan.oprea@aventurine.ro

ileana.vidis@aventurine.ro​

  • LinkedIn Social Icon
  • Facebook Social Icon

© 2019 by AVENTURINE